Selectează o Pagină

De ce există două trupe UB40 ?

În luna mai, pe scena DISKOteka Festival va urca UB 40 Experience.

Demolarea stadionului Dan Păltinișanu a făcut ca noi să descoperim că există două trupe UB40.

Festivalul ar fi trebuit să se desfășoare și în acest an la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, însă planurile Companiei Naționale de Investiții ne-a obligat să organizam evenimentul în primele trei zile ale lunii mai. Negocierile cu UB 40 au fost demarate până la aflarea veștii. Managerii au confirmat ca UB40 ar putea să fie la Timișoara la sfârșitul lunii mai, nu însă în primele zile.

Cu toate acestea, am vrut ca celebrele piese ale UB40 să se auda la DISKOteka Festival, în 2020. Iar atunci am descoperit că trupa UB40 s-a rupt în două. Spre bucuria noastra, am reusit să luăm legătura cu impresarii UB40 Experience. Ei vor urca pe scena în formă de casetofon. Și vor face un program special pregătit pentru participanții la cea mai mare Diskoteka din Europa.

POVESTEA UB40

Povestea lor a început atât de frumos şi simplu, în zilele lipsite de griji ale unei adolescenţe influenţate de un curent muzical atât de colorat, într-o Anglie atât de gri. Cine nu-şi aduce aminte de cântecele celebre precum Red Red Wine sau Kingston Town şi de acea voce cu accente „negre“ a solistului trupei, cel atât de roşcat? UB 40, în anul 1990 Ei bine, da, este vorba despre o trupă britanică care a ajuns să cânte reggae mai bine decât jamaicanii, numărând mai mult de 50 de single-uri în topurile din Marea Britanie şi, mai ales, peste 70 de milioane de albume vândute în întreaga lume. Mai mult, cei opt englezi şi muzica lor atipică pentru ce se asculta prin Regat au fost nominalizaţi de patru ori la premiul Grammy pentru cel mai bun album reggae, ceea ce spune multe despre influenţa lor în industria muzicală. După cum spuneam, povestea lor a început în atmosfera gri a oraşului industrial Birmingham, mai exact în decembrie 1978, data înfiinţării celei care avea să devină cea mai bună formaţie britanică de muzică reggae, dub şi ska, cele două fiind alte subgenuri cu origini caraibiene.
La început au fost ei: fraţii Robin şi Ali Campbell, chitarist, respectiv solist, fiii artistului folk de origine scoţiană Ian Campbell, rapperul şi trompetistul Astro, saxofonistul Brian Travers, Michael Virtue la clape, toboşarul Jimmy Brown, percuţionistul Norman Hassan şi basistul Earl Falconer, toţi prieteni şi vecini într-un carier populat de indieni, negri şi albi din clasa muncitoare.

Cea mai interesantă parte din devenirea lor este legată de alegerea numelui UB40, care nu are nimic artistic în el, ba din contră, are valenţe birocratice. Bănuim că titulatura aceasta spune totul: Unemployment Benefit Form 40. Este vorba despre acele documente pe care trebuiau să le completeze şomerii care cereau ajutor social din partea guvernului britanic, pe vremea în care s-a format trupa, scrie OK Magazine.
Cei opt muzicieni au adoptat repede această denumire, cu atât mai mult cu cât au considerat că li se şi potriveşte: toţi erau, până la urmă, şomeri. Dar ştiau să facă rost de bani în cele mai nebănuite moduri. Solistul Ali Campbell, de exemplu, pe atunci în vârstă de 17 ani, s-a îmbătat rău şi a jignit pe cineva într-un bar, primind, ca răspuns, un ciob de sticlă în faţă. Cu banii primiţi drept compensaţie, 4.000 de lire streline, după ce l-a dat în judecată pe individ, muzicianul a cumpărat o chitară şi un set de tobe pentru el şi alte instrumente pentru colegii lui de trupă.

Băieţii s-au pus, aşadar, pe treabă, iar doi ani mai târziu, şi anume pe 29 august 1980, se naşte primul lor album, Signing Off. Nu ştim dacă cei opt magnifici se aşteptau la succesul care a urmat: discul a intrat pe locul 2 în topurile din UK şi a rămas acolo 71 de săptămâni. Băieţii au cucerit imediat Anglia natală, aşa că a urmat, în mod normal, piaţa americană, acolo unde orice artist serios vrea să dea, o dată-n viaţă, lovitura.

Şi au dat-o, odată cu lansarea în State a hitului cu care îi asociem azi pe britanici, şi anume faimosul Red Red Wine, cântec care a ajuns pe locul întâi în topurile americane, în 1988, deşi este vorba despre o piesă de pe albumul Labour of Love, vechi de cinci ani. Dar nimeni nu s-a plâns, e bine ca munca ta să fie apreciată chiar şi după cinci ani, mai ales când asta s-a întâmplă pe tărâmul făgăduinţei. Când Ali şi ai lui au văzut că americanilor le plac coverurile (piesa de mai sus fiind o versiune a unui cântec de-ale lui Neil Diamond), aceştia au revenit cu un nou astfel de disc, Labour of Love II (1989), şi cu trei noi piese de succes, toate adaptări: The Way You Do the Things You Do (The Temptations), Here I Am/Come and Take Me (Al Green) şi Can’t Help Falling in Love (Elvis Presley), ultima fiind inclusă şi pe coloana sonoră a filmului Sliver, cu Sharon Stone în rol principal.

Era anul 1988, când visul din copilărie a trupei încântate de tot ceea ce însemna cultura reggae a devenit realitate. Cei opt membri de la UB40 au cumpărat circa 110 hectare de pământ pe o insulă la sud de Jamaica. „Ne-am spus: De ce să nu ne cumpărăm un loc în care să construim câteva case, un magazin şi un bar şi să avem mica noastră comunitate?“, a mărturisit, atunci, Robin Campbell revistei Rolling Stone. Zis şi făcut. Extravaganţele de genul ăsta avea să-i coste, însă, peste ani, pe membrii UB40, cinci dintre ei, inclusiv solistul Ali Campbell, declarându-şi falimentul în 2011. Bine, în cazul lui Ali, poate că starea lui financiară are legătură şi cu familia numeroasă, muzicianul fiind tatăl a nu mai puţin de opt copii, doar doi proveniţi din mariajul actual cu Julie Campbell (47).

RUPEREA IN DOUĂ A UB40

Declinul formaţiei a început în anii 2000, mai ales odată cu plecarea pionului principal din trupă şi cel mai recognoscibil membru al ei, solistul Ali Campbell, în 2008. Aceasta îi spunea, astfel, Adio formaţiei UB40, după o aventură muzicală de 30 de ani. Motivul oficial: voia să se dedice proiectelor solo. Motivul mai aproape de realitate: disputele cu ceilalţi membri ai formaţiei şi cu impresarii. Surpriza a venit câteva luni mai târziu, când cei şapte muzicieni rămaşi în trupă şi l-au ales ca nou solist pe un alt frate al lui Ali, Duncan, cu un an mai în vârstă decât fostul solist. Din păcate, însă, e de ajuns să asculţi o înregistrare dintr-un concert live al trupei UB40 în noua formulă pentru a-ţi da seama că diferenţa dintre cei doi fraţi e ca de la cer la pământ. Duncan nu poate cânta…

Este ceea ce declară şi Ali, ajuns azi la vârsta de 56 de ani, de câte ori are ocazia să vorbească de formaţia ce-şi continuă existenţa fără el.
„Am fost obligat să părăsesc trupa şi să mă uit cum ceilalţi băieţi distrug moştenirea numelui nostru, acceptând cântări în locaţii mici. I-am privit pe fraţii mei cum îmi distrug cântecele. Ultimul lor album a fost unul country (n.r. Getting Over the Storm), aceasta a fost ultima picătură care a umplut paharul. Atunci mi-am zis că e cazul să-mi recuperez formaţia şi bunul ei renume“, avea să declare Ali, care n-a mai vorbit cu cei doi fraţi ai lui, Robin şi Duncan, de opt ani. Şi se pare că nici nu se întrezăreşte vreo împăcare între cei trei, Ali avertizând în numeroase interviuri că, dacă azi ar fi închis într-o cameră cu fraţii lui, s-ar lăsa cu bătaie…
Cu atât mai mult cu cât Ali s-a ţinut de cuvânt şi şi-a încropit alături de foştii membri Astro şi Mickey Virtue o a doua trupă UB40, pe lângă cea rivală, care există deja. Iar unul dintre fraţii lui, Robin Campbell, nu se lasă nici el mai prejos: „Ali vinde bilete din postura de UB40, lucru pe care el nu-l mai reprezintă. Se foloseşte de numele nostru deoarece nu poate vinde cântări solo.“
Întrebarea este: pe care dintre aceste trupe cu acelaşi nume o ascultă, astăzi, fanii? Noi am zice că tot vocea lui Ali se confundă cu acel UB40 care făcea furori în anii ‘80. Noi şi înregistrările video, după cum spuneam…